Dragoş Stanciu, omul care a revoluţionat ortodonţia în România

De 37 de ani, în două ture pe zi, de la şapte jumătate dimineaţa la şapte jumătate seara, profesorul Dragoş Stanciu, actualul decan al Facultăţii de Medicină Dentară - Universitatea „Carol Davila”, redă, la propriu, zâmbetul oamenilor

Ortodonţia este un domeniu relativ tâ­năr la noi, dar de nu­me­le profesorului Dragoş Stanciu sunt legate multe din reuşitele branşei. Evoluţia sa profesională a contribuit la redefinirea esteticii dentare şi a obiectivelor tratamentelor stomatologice. Dragoş Stanciu este cel care a transformat, la noi, purtarea aparatului dentar dintr-o corvoadă într-un accesoriu simpatic şi la modă. A venit cu cele mai moderne tehnici practicate afară, prezentându-le pacienţilor săi cu dinţi urâţi nu doar soluţiile miraculoase ale ortodonţiei, ci şi alternative personalizate care să facă aparatul mai uşor de suportat: nuanţe abia vizibile ale breckeţilor sau ineluşe colorate ce transformă aparent neplăcutul accesoriu într-o bijuterie chiar draguţă.

Profesorul Stanciu şi-a început cariera într-un domeniu de care, în vremurile comuniste, aproape că nici nu prea se auzise. A trecut prin furcile caudine atât ale revoluţiei, cât şi ale mediocrităţii imediat post-revoluţionare. A asistat cu durere la înlăturarea unora dintre profesorii fondatori ai medicinii dentare din România- cei care au format generaţii de medici-, numai pentru c㠄tinerii revoluţionari” nu puteau altfel să‑şi treacă examenele. După toate acestea, spune că singurul lucru bun cu care s-a ales a fost realizarea unei clinici private în care, ca independent, a putut să fie el însuşi şi să-şi dezvolte variantele terapeutice de a căror eficienţă a fost dintotdeauna convins.

Medicina - tradiţie în familie

Profesorul Dragoş Stanciu a ales medicina pentru că aşa era tradiţia în familie: tata- medic ginecolog, mama- medic ORL. „Tatăl meu a dorit să-i urmez în carieră, dar înclinaţiile tehnice m-au determinat să aleg medicina dentară”. Dar de ce ortodonţia? „Pentru că este o specialitate care lucrează cu frumosul”, spune profesorul. „Neavând probleme cu teoria, am fost solicitat să-mi aleg specialităţi mai dificile, cum este chirurgia orto-maxilo-facială, dar din prima clipă am ales tineretul, zâmbetul, finalul frumos. Într-un cuvânt, ortodonţia.

La aceasta poate că a contribuit şi Dr. Ladislau Batta, care a fost primul asistent pe care l-am avut, un pasionat notoriu de ortodonţie şi un didact perfect”. În rest, a căutat mereu noul şi eficienţa, promovând tehnici practice în care să poată avea o colaborare şi o comunicare cât mai bune cu pacienţii săi. A beneficiat de cursurile organizate de profesorul Pătru Firu, fostul său şef, şi a publicat lucrări care au însemnat de fapt perfecţionarea sa practică, ştiinţifică şi didactică. Dup㠒89, a înţeles diferit de alţii libertatea de a-şi cheltui timpul şi banii şi a plecat să studieze în străinătate.

S-a întors cu specializări de la Bonn, Iles de Ambies–Paris şi Zürich şi cu „acel ceva care trebuia să-mi încununeze munca de până atunci. Aici aş dori să fac o mică remarcă pentru cei mai tineri: e foarte important să cunoască două-trei limbi străine, iar atunci când doresc să facă o specializare, să posede cunoştinţele de bază pe domeniul respectiv, dacă vor să se aleagă cu ceva din timpul petrecut în alte părţi. Profesioniştii au fost întotdeauna recunoscuţi şi nu atât de cei din branşă, cât mai ales de pacienţi. Ceilalţi au avut nevoie de alţii pentru a-şi ameliora imaginea în mediul lor. Acum, la vârful ierarhiei didactice, titlul de fost intern al spitalelor, cu toate că nu mai este menţionat nicăieri, are o rezonanţă deosebită în sufletul meu”.

Adaugat la: 17.03.2008 07:45

Afisari:

Sursa: Gandul

Autor

Adriana MĂRgĂRit

Trimite unui prieten:

Afiseaza versiunea printabila...